Standard & Poor’s pune sub supraveghere ratingul “AAA” al Uniunii Europene
Agenţia de evaluare financiară Standard and Poor’s (S&P) a plasat miercuri sub supraveghere nota pe care o acordă datoriei Uniunii Europene, în prezent “AAA”, cea

Numărul arestărilor și reținerilor în rândul protestatarilor împotriva presupuselor fraude de la alegerile legislative din Rusia a ajuns la circa 600 după ce miercuri, la
În general, ajungem să aflăm și să ne facem o părere despre oamenii publici de la o
Autoritatea europeană de supraveghere a pieţelor financiare (ESMA) a anunţat că investighează agenţiile de rating, pentru a clarifica modul în care ierarhizează acestea obligaţiunile suverane
Măsurile de austeritate din fostele țări europene comuniste au taxat la propriu sistemul de sănătate, astfel că din cauza salariilor mici ale doctorilor, precum și
Uniunea Europeană ar putea evita procesul greoi de modificare a tratatelor recurgând la un truc legal inteligent, sugerează preşedintele Consiliului UE, Herman Van Rompuy. Potrivit