Eurostat: Femeile peste 65 de ani sunt cu 40% mai multe decât barbaţii de aceeaşi vârstă
Datele Eurostat indică cum că femeile cu vârste de peste 65 de ani sunt duble la număr faţă de bărbaţii de aceeaşi vârstă, în ţările

Fondul de Privatizare de la Atena a deschis marţi o licitaţie prin care scoate la concesiune 50 de hectare din litoralul insulei Corfu – anunţă
Ceea ce este “interesant” intr-o discutie controversata politic pe net este tonul, cacofonia ideologica, lipsa de minim interes pentru parerile argumentate si preferintele pentru pirotehnica
Liderii europeni reuniţi la summit-ul de primăvară au dexcis joi seară să acorde Serbiei „statutul de candidat” la aderarea la UE,potrivit unui proiect de declaraţie
Scandalul Romania – Serbia – UE, probabil ca nu este la nivelul subiectului mentionat, adica minoritatea vlaha din Serbia. Indiferent care ar fi cauza, pe
“Regulile noastre de confidenţialitate şi condiţiile de utilizare evoluează şi vor fi mai concise şi mai clare”, este mesajul pe care gigantul Google îl distribuie