Problemele Greciei scumpesc creditarea Italiei şi Spaniei
Randamentele obligaţiunilor şi costurile asigurării datoriilor Spaniei şi Italiei au crescut luni din cauza temerilor investitorilor legate de o posibilă ieşire a Greciei din zona

Uniunea Europeană ar trebui să excludă investiţiile publice din calculul deficitelor bugetare şi zona euro să emită obligaţiuni comune, pentru a ajuta la creşterea economică,
Grecia va trebui să părăsească zona euro dacă nu va respecta angajamentele asumate în cadrul planului de relansare, avertizează preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
Premierul francez François Fillon a depus joi demisia Guvernului său, care se va ocupa însă de afacerile curente ale ţării până la preluarea funcţiei, marţi,
Trecerea prin Senat de către noua majoritate parlamentară (USL – UNPR) a legii care introduce votul uninominal pur la alegerile parlamentare schimbă radical modul în
Potopul de bulgari săraci şi fluxul de români copleşesc autorităţile din Germania, relatează Spiegel. Dar eforturile pentru a ajuta la integrarea noilor locuitori au fost