Deficitul comercial – din nou peste un miliard de euro pe lună. Inflamarea minusului de cont curent
Pe fondul celor mai reduse exporturi din ultimele luni, deficitul comercial lunar a depăşit din nou pragul de un miliard de euro în septembrie 2017.

Câștigul salarial mediu brut anunțat de INS pentru luna septembrie 2017 a fost de 3.305 lei, cu 0,5% mai mare faţă de luna precedentă. Câștigul
Asociația Municipiilor din România i-a cerut luni premierului Mihai Tudose să renunțe la măsura scăderii impozitului pe venit, de la 16% la 10%, pentru a
Creşterea valorii de piaţă a celor mai importante companii româneşti s-a înjumătăţit faţă de maximele anului 2017, ca urmare a incertitudinilor economice și fiscale, potrivit
Industria gazelor naturale a cheltuit anul trecut peste 100 de milioane de euro pentru activități de lobby pe lângă instituțiile europene, potrivit unui raport al
În iarna trecută, în mijlocul protestelor declanșate de adoptarea Ordonanței 13, o lozincă a făcut istorie: ”Sorine, clipește de 2 ori dacă vrei să te