Adina Florea, propusă la șefia DNA
UPDATE: Prima reacție a Adinei Florea, după aflarea că ea este cea nominalizată la șefia DNA: „Sunt onorată și emoționată. Trebuie să îmi revin, pentru

După ce rectificarea bugetară a fost rearanjată în sus, cu modificări, pe ici, pe colo, prin părţile sensibile şi, prin urmare, esenţiale, deficitul bugetar urmărit
Ministrul de finanțe, Eugen Teodorovici, anunța săptămâna trecută, la televizor, că fondul de rezervă aflat la dispoziția guvernului e gol – un argument în plus
Circa 60% din creşterea generală a preţurilor consemnată în 2018 până în luna iulie (1,93% faţă de decembrie 2017) a venit pe segmentul produselor nealimentare.
După modificări succesive ale reglementărilor din domeniul cercetării, coaliția PSD – ALDE a abordat vara aceasta și Legea cercetării. Proiectul a fost postat pe site-ul
Bucureştiul devansează de puţin Budapesta dar se plasează după Sofia, Varşovia, Praga şi Berlin în ceea ce priveşte puterea de cumpărare a localnicilor, potrivit datelor