Inflaţia trece pragul de 4%. Soluția – corelarea creșterii veniturilor cu performanța economică
Preţurile de consum pentru populaţie au crescut în luna martie 2019 cu 0,49%, valoare semnificativ mai mică decât în lunile precedente dar mai mare decât

Implementarea generației a cincea de tehnologie în rețele celulare fără fir – cunoscută publicului larg sub acronimul 5G – a declanșat un război global al
Discret dar persistent, s-a dezvoltat un fenomen care alimentează reaprinderea inflaţiei. Producţia industrială care a contribuit cu 23,7% la formarea PIB şi cu 1% din
NATO împlinește joi, 4 aprilie, 70 de ani de existență, ocazie potrivită de sărbătoare și de introspecție. La intrarea în a opta sa decadă de
În 2018, puterea de cumpărare a pensionarilor a crescut cu 5%, potrivit datelor comunicate de Institutul Național de Statistică. Este o majorare situată la mai
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a lansat spre dezbatere o propunere privind viziunea sa referitoare la cei 15 ani de învățământ obligatoriu, structurarea și obiectivele fixate