Înapoi, la cărbune. Prețul energiei va scădea abia peste circa 5 ani
Prețul energiei ar putea scădea abia peste 3 – 5 ani, potrivit directorului general (CEO) Markus Krebber al RWE, cel mai mare producător de energie

Dintre cele mai mari 9 exporturi ale României în țările Uniunii Europene, doar unul produce excedent comercial bilateral, și anume cel cu Franța. O altă
Producția industrială a scăzut în primele patru luni din 2022, atât ca serie brută cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile
Dobânzile medii la care se împrumută statul român pe termen lung au înregistrat în mai o creștere accelerată, de peste 1,2 puncte procentuale față de
Piața muncii în IT, una din cele mai tensionate piețe ale muncii din România, s-a deformat puternic în ultimii doi ani – se plâng reprezentanții
Cheltuielile UE pentru protecţia mediului s-au ridicat în 2021 la 292 miliarde de euro, circa 2% din PIB, potrivit datelor Eurostat. Cu o creştere medie