Ce a însemnat rebeliunea Wagner pentru analiștii de securitate din lume. Putin – What’s next?
După 24 de ore de la izbucnirea rebeliunii armate din Rusia, Evgheni Prigojin a ordonat brusc abandonarea marșului spre Moscova, când prima coloană s-ar fi

Ministerul Finanțelor analizează situația derogările de la Codul Fiscal, urmând să propună măsuri de eliminare a unora dintre ele, dar numai după ce se va
Cea mai mare ofertă publică de acțiuni a României, cea a pachetului deținut de Fondul Proprietatea (FP) la Hidroelectrica, una dintre puținele companii românești de
Judecătorii și procurorii au redus la limita de avarie activitatea din justiție, iar polițiștii anunță că vor bloca inclusiv granițele, prin efectuarea cu „conștiinciozitate și
Directorul companiei OMV Petrom a declarat joi că se așteaptă ca în 2027 să fie extrase primele cantități de gaze din perimetrul Neptun Deep din
40,3% din medicii cu vârste sub 35 de ani au declarat că probabil vor pleca din țară, iar 17% au spus că sigur vor emigra,