Salariul minim european, primul bilanț după implementare: România – tractată în clasament de puterea de cumpărare
Salariul minim brut din România se încadra, la 1 ianuarie, în în grupul statelor UE cu cele mai mici astfel de venituri, sub 1.000 de

Tariful mediu efectiv aplicat de Statele Unite ale Americii totalității importurilor se situează în continuare la cel mai ridicat nivel din ultimii 95 de ani,
Creditul de consum s-a temperat în ultimele patru luni, soldul total (lei + euro) pe acest tip de finanțare stagnând în perioada noiembrie 2024 –
Ministerul Finanțelor a reușit să acopere, după primele trei luni din 2025, aproximativ 40% din necesarul brut de finantare al Guvernului din acest an, care
UPDATE:Piețele bursiere americane continuă să se tranzacționeze cu o volatilitate extremă, sub presiunea politicii tarifare a administrației Trump și a riscurilor de recesiune. Indicii bursieri
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (principalul indicator al consumului final) în primele două luni ale anului a crescut cu 3,7% comparativ cu