Flux

Deoarece au fost raportate mai puţine cazuri de inflamaţii cardiace, comitetul consultativ pentru vaccinare din Germania (STIKO) a recomandat miercuri ca persoanele cu vârsta sub 30 de ani să folosească doar vaccinul Pfizer/BioNTech, scrie Reuter citată de Digi24....
10 noiembrie, 2021
Pentru că Congresul American nu a alocat suficienţi bani pentru dezvoltarea sistemului de aselenizare, NASA a anunţat marţi că amână trimiterea unor astronauţi pe Lună până cel puţin în 2025, potrivit nbcnews.com citat de News.ro. Agenţia spaţială americană...
10 noiembrie, 2021
Ca urmare a creșterii numărului îmbolnăvirilor Covid-19,  Danemarca urmează să reintroducă certificatul sanitar (coronapass), relatează AFP citată de News.ro. Marți s-au înregistrat  peste 2.000 de cazuri noi, din care 36 de persoane erau internate la terapie intensivă. ”Comisia...
10 noiembrie, 2021
În ultimele 24 de ore s-au înregistrat peste 6.000 de cazuri noi de Covid-19 şi au fost raportate 405 decese, anunță Grupul de Comunicare Strategică citat de News.ro. ”Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 10...
10 noiembrie, 2021
Conform datelor remise, miercuri, Bursei de Valori Bucureşti, Antibiotice Iaşi a realizat, în primele nouă luni ale acestui an o cifră de afaceri netă în valoare de 247,83 milioane lei, mai mare cu 21% în comparaţie cu valoarea...
10 noiembrie, 2021
Indicele Preţurilor de Producţie (IPP) în China a marcat un nou record, de 13,5%, iar principalul indicator al inflației, Indicele Preţurilor de Consum (IPC), a crescut cu 1,5% în octombrie, relatează agenţia EFE. Datele publicate miercuri de Biroul...
10 noiembrie, 2021

Aselenizarea NASA amânată pentru 2025

Pentru că Congresul American nu a alocat suficienţi bani pentru dezvoltarea sistemului de aselenizare, NASA a anunţat marţi că amână trimiterea unor astronauţi pe Lună

Danemarca reintroduce coronapass-ul

Ca urmare a creșterii numărului îmbolnăvirilor Covid-19,  Danemarca urmează să reintroducă certificatul sanitar (coronapass), relatează AFP citată de News.ro. Marți s-au înregistrat  peste 2.000 de

Aselenizarea NASA amânată pentru 2025

Pentru că Congresul American nu a alocat suficienţi bani pentru dezvoltarea sistemului de aselenizare, NASA a anunţat marţi că amână trimiterea unor astronauţi pe Lună

Danemarca reintroduce coronapass-ul

Ca urmare a creșterii numărului îmbolnăvirilor Covid-19,  Danemarca urmează să reintroducă certificatul sanitar (coronapass), relatează AFP citată de News.ro. Marți s-au înregistrat  peste 2.000 de

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: