Flux

Potrivit unor surse diplomatice, Japonia îşi va creşte contribuţia financiară pentru menţinerea trupelor americane în arhipelag începând cu 2022, scrie EFE citată de Agerpres. Japonia găzduieşte aproximativ 55.000 de militari americani şi personal auxiliar, în majoritate staţionaţi în...
6 decembrie, 2021
Raportul despre pandemia de Covid-19 în Africa al Fundaţiei Mo Ibrahim atenționează că Africa are puţine şanse să depăşească pandemia dacă 70% din populaţia sa nu este vaccinată până la sfârşitul lui 2022, scrie Reuters citată de Agerpres....
6 decembrie, 2021
Banca Naţională a României (BNR) anunță că, în România, au fost emise 19.412.773 de carduri bancare, până la finele celui de-al treilea trimestru din 2021, scrie Agerpres. Potrivit BNR, din acest total, 15.149.177 de carduri (78,03%) erau active,...
6 decembrie, 2021
Institutul Naţional de Statistică  arată că transportul aerian de pasageri a crescut, în primele nouă luni din 2021, cu 30,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut, ajungând la 7,992 milioane pasageri, scrie Agerpres. Cele mai mari ponderi...
6 decembrie, 2021
Producătorul de medicamente Boehringer Ingelheim este investigat de Consiliul Concurenţei pentru blocarea concurenţilor, scrie Agerpres. Potrivit Consiliului Concurenţei, este vorba despre o investigaţie a comercializării medicamentelor anticoagulante orale directe şi a celor destinate tratamentului bronhopneumopatiei cronice obstructive pe...
6 decembrie, 2021
Numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 30 noiembrie este de 18.886.083, anunță vineri Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) citată de Agerpres. La sfârşitul lunii octombrie figurau însă 18.907.772 de alegători români, adică...
3 decembrie, 2021

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: