Grupul Băncii Europene de Investiţii: 907 milioane euro investiți în țară
Grupul Băncii Europene de Investiţii a acordat 907 milioane de euro pentru investiţii în România, anul trecut, cele din domeniul sănătăţii fiind cea mai mare

i 900 de refugiaţi din Ucraina au ajuns în ţară cu o garnitură de tren din Republica Moldova, o parte deplasându-se spreCluj, alţii spre Bucureşti,
China a înregistrat joi 402 cazuri noi de Covid-19, cel mai înalt nivel din martie 2020, scrie AFP citată de Agerpres. Deşi numărul contaminărilor este
În contextul invadării Ucrainei de către Rusia, premierul suedez propune o creştere a cheltuielilor militare la 2% din PIB ‘de îndată ce va fi posibil
Peste 200 de clădiri cu risc seismic din Capitală au intrat în programul de expertizare, anunță joi primarul Nicușor Dan citat de Agerpres. „Am lansat,
Bursa de Valori București anunță joi că Aquila (AQ) a fost inclusă în componenţa BET şi BET-TR, indicele care include şi dividendele acordate de companiile