Congresul nu a ajuns la consens: Statul federal american, paralizat
Cele două camere ale Congresului american nu au ajuns la un compromis în privinţa legii bugetului, până la miezul nopţii (07.00, ora României), astfel încât

Clauzele abuzive din contractele de prestări servicii, inclusiv credite bancare, vor putea fi denunţate de la 1 octombrie, a declarat premierul Victor Ponta după ședința
Protestatarii față de proiectul minier cu cianură de la Roșia Montană au ieșit și duminică în stradă, pentru a opta zi consecutiv, unul dintre cele
Ministerul Justiției a dat aviz negativ proiectului de lege privind demararea exploatării aurifere de la Roșia Montană, adoptat de Guvern și transmis la Parlament, pe
Guvernul pregătește un nou sistem de salarizare la stat, prin care lucrătorii din companiile de stat și din regii vor fi plătiți în funcție de
Guvernul nu va acorda venituri de completare unor lucrători din companiile de stat care vor fi disponibilizați până în anul 2018, potrivit unui proiect de