Lucian Croitoru / Scurtă analiză a viitoarei crize în România
Nu știm când și nu știm exact ce o va declanșa, dar o criză financiară va veni în mod cert în vreuna din economiile mari

Relația dintre autoritățile fiscale și contribuabili s-a îmbunătățit considerabil în ultimii ani, modul de derulare a inspecțiilor a evoluat, iar perspectiva implementării controalelor la distanță,
Comisia Europeană a constatat, în timp, faptul că modul în care se aplică impozitarea dividendelor și a dobânzilor la obligațiuni în statele membre ale Uniunii
Azi, 3 iulie, putem spune că listarea Hidroelectrica e un succes pentru companie, iar analizele pe acest IPO au fost îndreptățite – de la optimismul
Deficitul în creștere accelerată a intensificat discuțiile despre sistemul nostru fiscal. Pe de o parte, se vorbește din ce în ce mai apăsat de eliminarea
Nu imi amintesc sa fi vazut in cei peste 25 de ani de cand activez in zona pietelor financiare o frenezie atat de mare printre