OPINII & EDITORIAL

În acest ultim articol din seria consacrată analizei relaxării cantitative practicată de Banca Centrală Europeană (BCE) ne vom ocupa de cele două argumente nemărturisite public, dar care ar putea fi văzute ca justificare a relaxării: necesitatea de a...
4 octombrie, 2019
În acest al doilea articol din seria consacrată analizei relaxării cantitative practicată de Banca Centrală Europeană (BCE), ne vom ocupa de al doilea argument care se aduce în favoarea unei asemenea politici. Un ritm nesatisfăcător de creștere economică...
2 octombrie, 2019
Cred că sunt vreo trei ani de când Mihai Daraban, șeful CCIR, tot dă, în stânga și în dreapta, acest exemplu cu care, probabil, a plictisit pe toată lumea: Atunci când vezi că ai creștere economică ”pe black...
1 octombrie, 2019
Banca Centrală Europeană (BCE) a reluat, în vara anului 2019, retorica privind necesitatea unei noi runde de relaxare cantitativă, adică de expandare a bilanțului propriu prin emisiune de bani, în schimbul achiziționării unor titluri de valoare. În sprijinul...
30 septembrie, 2019
Puncte cheie: La 30 de ani de la triumful din Războiul Rece, în loc să celebreze victoria democraţiilor liberale în faţa dictaturilor şi regimurilor autoritare, Occidentul îşi duce cu o redescoperită frenezie ideologică războiul intern, între liberali şi...
26 septembrie, 2019
Activitatea de sponsorizare a fost și va rămâne una de mare interes pentru societate în ansamblul său, atât pentru beneficiarii organizațiilor non-profit, cât și pentru societățile comerciale care, pe lângă contribuția pentru o cauză bună, își pot diminua...
26 septembrie, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: