Radu Crăciun / Cine mai e prost și cine isteț?
In jargonul cinic al oamenilor care investesc sau intermediaza exista doi termeni consacrati: „smart money” si „dumb money”, bani „isteti” si bani „prosti”. Primii sunt

Măsurile adoptate de statele europene, individual, dar și la nivelul UE, pentru a limita efectele pandemiei de COVID-19 și a sprijini redresarea economică, dar și
Discuția trebuie să înceapă acum, chiar acum: peste 3-4 luni ne vom întoarce la percepția de dinainte de criza Covid asupra sistemului de Sănătate: și
„Prognoza evoluției produsului intern brut pentru anul 2020 a luat în considerare efectele pandemiei COVID-19, precum și măsurile de sprijin pentru mediul de afaceri, piața
Răul crizei Covid este spre binele economiei românești: nu ne deschide drumuri – le închide pe cele vechi și ne silește să săpăm altele, în
Întreaga atenție a actorilor economici și sociali, publici sau privați, a fost acaparată în primele luni ale anului 2020 de situația fără precedent înregistrată la