Chestiunea

Propunerile Comisiei Europene încă în funcţie în legătură cu viitorul cadru financiar multianual al UE (2021-2027) sunt inechitabile faţă de statele central şi est-europene, întrucât prevăd o reducere a fondurilor de coeziune însoţită de introducerea unor condiţionalităţi, au...
6 noiembrie, 2019
Datele finale publicate de INS arată că România a ajuns în 2018 la un deficit comercial de 7,5% din PIB, valoare foarte mare atât în context european cât și din perspectiva echilibrelor macroeconomice. Cu exporturi FOB de 67,73...
4 noiembrie, 2019
Durata de muncă în România s-a redus cu doi ani și jumătate în perioada 2000 – 2018, potrivit datelor publicate de Eurostat. Mai mult, raportul dintre situaţia de la noi şi media UE s-a inversat de la începutul...
30 octombrie, 2019
Premierul sârb Ana Brnabic a semnat acordul de aderare la Uniunea Economică Euroasiatică (EEU), împreună cu omologii săi din Rusia, Armenia, Belarus, Kazakhstan și Kyrgyzstan, cu ocazia vizitei de  vineri, 25 octombrie, la Moscova. Uniunea Economică Euroasiatică (EEU)...
27 octombrie, 2019
După o ajustare a finanţelor publice reuşită înaintea colegelor de bloc estic România a regresat semnificativ și a atins anul trecut limita în ceea ce privește deficitul bugetar, în pofida creşterii economice robuste din ultimii trei ani (-3,0%...
22 octombrie, 2019
Toată construcția programului economic derulat în acest an a fost bazată pe un set de indicatori macroeconomici, revizuiți de CNSP în prognoza de primăvară și rămași la fel până acum în lipsa unei (deja prezentate în alți ani...
20 octombrie, 2019

Deficitul bugetar în statele UE

După o ajustare a finanţelor publice reuşită înaintea colegelor de bloc estic România a regresat semnificativ și a atins anul trecut limita în ceea ce

Deficitul bugetar în statele UE

După o ajustare a finanţelor publice reuşită înaintea colegelor de bloc estic România a regresat semnificativ și a atins anul trecut limita în ceea ce

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: