Vladimir Ionescu

Croația nu ar fi trebuit să se grăbească să adere la zona euro de la 1 ianuarie 2023, perioadă care se anunță foarte dificilă, cu prețuri în creștere și nivelul de trai în scădere, a avertizat fostul premier...
4 iulie, 2022
Un atac chinez asupra Taiwanului nu este iminent, spune șeful armatei americane, dar SUA urmăresc „foarte atent” situația, în contextul în care China își dezvoltă în mod clar capacitatea de a ataca. Decizia finașă este însă o alegere...
4 iulie, 2022
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut 4,714 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 2,38%, săptămâna trecută, iar valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a urcat cu 273,13%, în comparație cu săptămâna anterioară, potrivit Agerpres. Potrivit datelor publicate de BVB,...
4 iulie, 2022
„Forța de reacție a DNA nu trebuie restrânsă”, „Deficitul de procurori este critic” și „Justiția  trebuie să devină mai previzibilă” – sunt principalele mesajele transmise de Ziua Justiției de Direcţia Naţională Anticorupţie, Parchetul de pe lângă  Înalta Curte...
3 iulie, 2022
Discuţiile cu vicepreşedintele Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, care au vizat şi progresele înregistrate de România în implementarea recomandărilor din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), încurajează continuarea demersurile pe care autorităţile le fac...
3 iulie, 2022
Clasificarea gazelor drept combustibili sustenabili climatic a fost aprobată tacit de Consiliul UE, ca și introducerea energiei nucleare în „taxonomia verde” a UE. Eurodeputaţii vor încerca miercuri să blocheze decizia în cadrul votului din plenul Parlamentului European de...
3 iulie, 2022

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: