Vladimir Ionescu

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a scăzut la valoarea de 32,9 puncte în iunie, pentru a șasea lună la rând, valoarea fiind similară celei de la începutul pandemiei de COVID-19. Această situație s-a datorat în...
26 iulie, 2022
Gazprom a anunțat luni că va reduce din nou livrările de gaz prin conducta Nord Stream 1 din cauza unor noi „reparații”. Potrivit anunțului oficial, începând de miercuri, livrările de gaze prin Nord Stream 1 vor coborî până...
26 iulie, 2022
Ponderea imigranților în populația Austriei a crescut constant în ultimii ani, de la 21,4% în 2015 la 25,4% în 2022, arată datele oficiului austriac de statistică, preluate de dpa, citată de Agerpres. Circa 1,6 milioane de străini trăiesc...
26 iulie, 2022
Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES) pledează pentru adoptarea unei legi care să stabilească o temperatură maximă la locul de muncă în întreaga Uniune Europa. „Muncitorii se află în fiecare zi în prima linie a crizei climatice, au nevoie...
25 iulie, 2022
Valoarea producţiei ramurii agricole a crescut anul trecut cu 11,7% comparativ cu anul precedent, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). În anul 2021, structura valorii producţiei ramurii agricole a prezentat modificări semnificative în comparaţie...
25 iulie, 2022
Fostul secretar de stat american Henry Kissinger recomandă Ucrainei şi Occidentului să nu cedeze Rusiei niciun fel de teritoriu ucrainean ocupat în cadrul unor viitoare negocieri de pace destinate să pună capăt conflictului declanşat de Moscova, anunță Agerpres,...
25 iulie, 2022

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: