Vladimir Ionescu

Șeful cancelariei președintelui, Cristian Diaconescu, a declarat miercuri seară că în cadrul negocierilor SUA-Rusia de la Riad, delegația rusă a cerut o nouă împărțire a sferelor de influență și retragerea Statelor Unite din estul Europei, inclusiv din România.El...
20 februarie, 2025
Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii la sediile a trei companii de pe piaţa serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de construcţii de locuinţe, în cadrul unei investigații privind posibila trucare a licitaţiilor organizate de Agenţia Naţională pentru...
19 februarie, 2025
Un proiect de lege depus în Parlament vizează clarificarea modului de aplicare a cotei reduse de TVA de 9% pentru prosumatorii care își instalează baterii de stocare la sistemele fotovoltaice. Recent, Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din...
19 februarie, 2025
Sindicaliştii din Transelectrica au informat Guvernul vor declanșa greva generală, începând din 10 martie, din cauza eliminării unor majorări ale drepturilor salariale de care ar fi urmat să beneficieze anul acesta. Ordonanța trenuleț nu va duce la reducerea...
19 februarie, 2025
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF), din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), a demarat verificări ce vizează tranzacții cu autovehicule de lux achiziționate din Uniunea Europeană, aplicând 11 sancțiuni contravenționale de circa 450.000 lei. Într-o primă etapă,...
19 februarie, 2025
Rusia reprezintă o ameninţare existenţială pentru europeni, având în vedere acţiunile pe care le întreprinde în diverse domenii, a declarat marţi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron într-un interviu acordat presei regionale. În sprijinul afirmaţiei sale el a enumerat inclusiv...
19 februarie, 2025

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: