Vladimir Ionescu

Principalele preocupări ale gospodăriilor populației în acest an, într-un context economic marcat de prudență și pesimism la nivelul consumatorilor, sunt creșterea costului vieții și scăderea puterii de cumpărare, conform unui sondaj realizat la comanda tbi bank și transmis...
29 mai, 2026
Ministrul Apărării Radu Miruță a anunțat că a discutat vineri dimineață cu șeful NATO, Mark Rutte, căruia i-a argumentat „cât de important este ca ceea ce noi am solicitat oficial la nivel aliat să fie implementat în zona...
29 mai, 2026
Stadiul retehnologizării Unităţii 1 şi al pregătirii proiectului pentru realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă se desfăşoară conform calendarului de investiţii, transmite Guvernul, după analiza privind implementarea proiectului. Analiza a avut loc joi, la Palatul Victoria,...
29 mai, 2026
Președintele Nicușor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), vineri la ora 11.00, după ce o dronă rusească s-a prăbușit pe acoperișul unui bloc din Galați și a făcut două victime. Prezentăm integral comunicatul transmis...
29 mai, 2026
Premierul interimar Ilie Bolojan a explicat vineri că acțiunea apărării româneşti după intrarea unei drone rusești în aerul spațiului aerian european a fost limitată de nivelul dotărilor de apărare. În acest context, premierul a anunțat semnarea, vineri, „în...
29 mai, 2026
Ministerul Afacerilor Externe a calificat drept o o escaladare gravă și iresponsabilă din partea Federației Ruse incidentul produs la Galați, unde o dronă a căzut pe un bloc de locuințe și a explodat și a anunțat că România...
29 mai, 2026

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: