Vladimir Ionescu

Egiptul, un mediator cheie în negocierile pentru încheierea unui armistițiu, a declarat că va găzdui ambele părți pentru a discuta un posibil schimb de ostatici israelieni contra prizonieri palestinieni. Israelul și Hamas urmează să înceapă luni negocieri prin...
5 octombrie, 2025
Gazele naturale joacă și trebuie să joace în următorii 10 – 15 ani un rol foarte important în tranziția energetică pentru siguranța și stabilitatea sistemului energetic național, a declarat vineri directorul Dispeceratului Energetic Național, Transelectrica, Virgiliu Ivan. El...
4 octombrie, 2025
ANAF l-a executat silit pe fostul preşedinte al României Klaus Iohannis, obligându-l să predea cheile casei din centrul Sibiului pe care a ocupat-o nelegal din 1999 până în 2015. Imobilul va fi vândut la licitație. ANAF a executat...
3 octombrie, 2025
România nu va accepta „lecții despre democrație, alegeri sau libertatea presei”, de la „o țară, agresor al unui vecin suveran, care încearcă să anexeze teritoriile acestuia într-un război brutal de cucerire”, este reacția Ministerului Afacerilor Externe (MAE), la...
3 octombrie, 2025
Hidroelectrica (H2O), a doua cea mai valoroasă companie de la bursa locală, și-a rectificat în scădere bugetul pe 2025, cu profit net estimat în coborâre cu 15%, la 3 miliarde de lei, și venituri ajustate cu -4%, la...
3 octombrie, 2025
Autoritățile din unele țări încearcă să „interzică” oponenții politici care câștigă o mare încredere în rândul cetățenilor, însă aceste încercări nu funcționează, a declarat președintele rus Vladimir Putin la o sesiune plenară a Clubului Internațional de Discuții Valdai,...
3 octombrie, 2025

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: