Euro – la cel mai înalt curs din acest an. Francul – nou record istoric
Turbulenţele de pe pieţele financiare, zvonurile privind prăbuşirile de bănci şi incertitudinile externe au depreciat, joi, leul atât în faţa monedei euro, cât şi în

Scădere puternică a cotaţiilor pentru băncile cu expunere pe datoriile ţărilor PIIGS (Portugalia-Italia-Irlanda-Grecia-Spania). Declinul cotaţiei Societe Generale a ajuns, miercuri chiar şi la 21%, scădere
România nu are nevoie de măsuri suplimentare de ajustare în momentul de faţă, ci de continuarea eforturilor de consolidare fiscală şi reforme structurale, a declarat
Angajatorii din Spania solicită firmelor româneşti de recrutare a forţei de muncă să le trimită lucrători chinezi şi bulgari, în locul celor români, supuşi restricţiilor
Discursurile politice din aceste zile trebuie să fie accentuate şi să calmeze piaţa – a declarat marţi la RFI Stere Farmache, preşedintele Bursei de valori
SUA nu pot intra în incapacitate de paltă, pentru că oricând autorităţile americane pot tipări dolari pentru a-şi plăti datoriile, a susţinut fostul şef al