Vladimir Ionescu

USL a primit suma de 8.264.752 de lei, PSD – 1.087.158 lei, PNL – 986.643 lei, iar PC – 325.647 de lei. Au mai primit donaţii Alianţa de Centru Dreapta (41.175 de lei), Uniunea Social Liberală Cluj –...
15 iunie, 2012
Biroul Electoral Central a dat vineri publicităţii rezultatele finale ale alegerilor locale din 10 iunie, după centralizarea tuturor proceselor verbale din toate cele 3186 de circumsripţiile electorale. Principalii competitori – USL (PSD şi PNL, acolo unde social-democraţii şi...
15 iunie, 2012
Liderii grupurilor politice din Parlamentul European, reuniţi în cadrul Conferinţei preşedinţilor la Strasbourg, au decis joi ca PE să-şi suspende cooperarea cu Consiliul UE în cinci dosare din domeniul Justiţiei şi Afacerilor interne (JAI) până când se va...
15 iunie, 2012
Preşedintele Traian l-a numit joi pe Sebastian Lăzăroiu în funcţia de consilier prezidenţial în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, potrivit Mediafax. Pe 28 aprilie 2011, Băsescu îl eliberase din funcţia de consilier prezidenţial a lui Sebastian Lăzăroiu, prin acordul părţilor....
14 iunie, 2012
Proiectul de lege iniţiat de USL, prin care sunt scoase de sub controlul de constituţionalitate hotărârile Parlamentului, a fost retransmis Comisiei juridice, după ce grupul PDL a anunţat că părăseşte sala înainte de votul final, relatează Mediafax. Proiectul...
14 iunie, 2012
Peste 2.000 de posturi din învăţământul superior de stat au fost deblocate, urmând a se organiza concursuri pentru ocuparea acestora, potrivit unei hotărâri aprobate de Guvern în şedinţă citate de Agerpres. MECTS precizează într-un comunicat remis joi că...
14 iunie, 2012

BEC: Rezultatele finale la alegerile locale

Biroul Electoral Central a dat vineri publicităţii rezultatele finale ale alegerilor locale din 10 iunie, după centralizarea tuturor proceselor verbale din toate cele 3186 de

BEC: Rezultatele finale la alegerile locale

Biroul Electoral Central a dat vineri publicităţii rezultatele finale ale alegerilor locale din 10 iunie, după centralizarea tuturor proceselor verbale din toate cele 3186 de

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: