Judecătorul Adrian Bordea, noul președinte al CSM
Judecătorul Adrian Bordea (foto) a fost ales, luni, în funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, iar procurorul Gheorghe Muscalu a fost votat vicepreședinte

Salariile din China ar putea creşte cu 10% sau mai mult în acest an, evoluţie care ar alimenta consumul, dar ar determina noi companii dependente
Fostul premier Adrian Năstase a primit, luni, verdictul în dosarul ”Zambaccian” în care a fost acuzat de luare de mită în formă continuată și șantaj.
JPMorgan Chase, cea mai mare bancă americană după active, va plăti guvernului SUA o amendă de peste 2 miliarde de dolari pentru că nu a
După o premieră în relaţia României cu FMI, când preşedintele Traian Băsescu a refuzat să semneze memorandumul de înţelegere din cauza accizei suplimentare anunțate de
Rezervele valutare la BNR au crescut anul trecut cu 1,32 miliarde euro, până la 32,5 miliarde euro, dar rezervele internaţionale (valute plus aur) au stagnat