Vladimir Ionescu

România a înregistrat anul trecut sub 180.000 de nou-născuţi, recordul negativ de după al doilea război mondial, a declarat joi preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Tudorel Andrei. „2013 a fost primul an în care numărul de născuţi vii...
5 iunie, 2014
Șeful DNA, Laura Codruța Kovesi, a sesizat Inspecția Judiciară în cazul magistraților care judecă de 8 ani dosarul șefului CJ Vrancea, Marian Oprișan, pentru a verifica dacă aceştia se fac vinovaţi de eventuale abateri disciplinare. „Procurorul şef al...
5 iunie, 2014
Ordonanţa de urgenţă prin care se introduce restructurarea creditelor, aşa-numita „Electorată”, a fost pusă miercuri în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Finanţelor. Restructurarea se face prin înjumătăţirea cu cel mult jumătate a obligaţiilor de plată, dar nu cu...
4 iunie, 2014
Combinatul Oltchim nu va fi închis dacă nu se reuşeşte vânzarea lui nici pe 6 iunie, a declarat marţi ministrul Economiei, Constantin Niţă. „Oltchim reprezintă un obiectiv pentru Guvern. Dacă nu-l privatizăm nici în 6 iunie vom reuşi...
3 iunie, 2014
Milionarul sibian Ilie Vonica, a cărui reţea de farmacii era implicată în dosarul reţetelor oncologice false, a murit, marţi, la spital, după ce a căzut de la etajul vilei sale. Prima ipoteză a anchetatorilor este că omul de...
3 iunie, 2014
Romtelecom şi Cosmote ar putea amâna din cauza impozitului pe stâlp o parte din investiţiile de 170 milioane de euro programate pentru anul acesta, a declarat luni directorul general al celor doi operatori telecom, Nikolai Beckers. „România are...
3 iunie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: