Vladimir Ionescu

Departamentul pentru Energie a elaborat proiectul de hotărâre privind amânarea cu doi ani şi jumătate liberalizarea preţului gazelor naturale produse în România, până la 1 iulie 2021. Încă nu există un punct de vedere al Comisiei Europene privind...
16 septembrie, 2014
Lansarea unor teme ce exced cadrul constituțional referitor la justiție reprezintă „un potenţial de afectare a independenţei şi prestigiului acesteia şi o agresiune la principiile statului de drept”, atrage atenţia Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), referindu-se la proiectul...
11 septembrie, 2014
Avocatul Poporului a sesizat miercuri Curtea Constituţională a României (CCR) în legătură cu neconstituţionalitatea Legii 216 din 2008 privind transmiterea cu titlu gratuit a unui pachet de 1.369.125 de acţiuni deţinute de stat la Compania Naţională „Administraţia Porturilor...
10 septembrie, 2014
Resursele de energie primară au crescut în primele șapte luni ale acestui an cu 3,9%, iar cele de energie electrică cu 7,2%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS). În cifre absolute, principalele resurse de energie primară au...
10 septembrie, 2014
Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, îi sfătuieşte pe jucătorii de pe piaţa gazelor naturale să nu mai facă lobby la Bruxelles pentru creşterea preţurilor la gazele naturale livrate consumatorilor casnici, întrucât nu vor obţine acest lucru, ci...
9 septembrie, 2014
UPDATE: Irina Socol, preşedinte şi acţionar al SIVECO România, a fost arestată preventivă marţi, împreună cu Aurora Ecaterina Crusti, preşedintele comercial adjunct al companiei, în dosarul de evaziune fiscală în care societatea ar fi provocat un prejudiciu de trei...
9 septembrie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: