Întâlnire istorică Barack Obama – Raul Castro în Panama
Preşedintele american Barack Obama şi cel cubanez Raul Castro s-au întreţinut sâmbătă, cu ocazia Summitului Americii, în Panama, aceasta fiind prima reuniune bilaterală la cel

Hillary Clinton şi-a anunţat duminică pe site-ul de campanie HillaryClinton.com candidatura la preşedinţia Statelor Unite, punând astfel capăt unei perioade de doi ani de speculaţii
Germania a anunțat că va reintroduce în serviciu 100 dintre tancurile la care a renunţat în urmă cu patru ani, ca răspuns faţă de tensiunile
Aproximativ 400 de militari ruşi au efectuat exerciţii în regiunea separatistă moldoveană Transnistria, scrie AP care citează presa rusă de joi. Exercițiile au avut loc
Comunitatea Energiei a cerut Transgaz să explice motivele pentru care nu respectă reglementările UE legate de publicarea datelor despre gazele transportate, instituţia europeană urmând să
Astra Asigurări va plăti CNADNR în perioada următoare suma de 95 milioane de lei, în baza executării unei poliţe, după ce marţi toate conturile asigurătorului