„Brâncuși e al meu” / S-au strâns 300.000 de euro din cele 6 milioane necesare
Până pe data de 15 iulie, campania pentru achiziționarea sculturii „Cumințenia Pământului” a reușit să strângă doar 306.773 de euro. Au donat și cei aproape 8.00

Ministerul Afacerilor Externe a dat publicității un comunicat în care anunță cu profund regret decesul unui cetățean român în urma atacului de la Nisa, membru
Corpul de Control al premierului a inițiat acțiuni de control în toate instituțiile publice, fiind verificate achizițiile de programe informatice efectuate în ultimii trei ani,
În numai cinci zile, vameșii au descoperit 16 tiruri conținând aproximativ 300 de tone de deșeuri care în acte figurau ca revalorificabile, dar în realitate
România a devenit duminică cel de-al douăzeci și doilea stat membru al Organizației Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN), în urma aderării sale la Convenția constitutivă
Fostul premier Victor Ponta a contestat, la sfârşitul săptămânii trecute, decizia Consiliul Naţional de Atestare care a recomandat retragerea titlului de doctor. Potrivit Digi24, urmeaza