Guvernul a mărit sumele maxime decontate chiriașilor RAAPPS
Guvernul a majorat joi sumele maxime decontate pentru locuinţele de serviciu ale miniştrilor şi secretarilor de stat care nu dețin locuinţe în Bucureşti și locuiesc

România cu o rată anuală a inflației de 0,5%, în februarie anul acesta, se situează pe locul doi din Uniunea Europeană, după Irlanda (cu o
Regina Elisabeta a II-a a acordat oficial joi prerogative premierului britanic Theresa May pentru a declanșa negocierile de ieșire din Uniunea Europeană, promulgând legea adoptată
O persoană a fost rănită ușor în explozia produsă în momentul în care a deschis un plic la sediul Fondului Monetar Internațional (FMI) și al
Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) a primit, în perioada 2012-2016, 21 de sesizări de plagiat, în șase cazuri decizia
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, Legea privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. Proiectul a fost aprobat de