Vladimir Ionescu

În aproape 5 ani, peste 300.000 de români au avut telefoanele ascultate, susţine profesorul clujean de Drept Radu Chiriţă. Profesor la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” și avocat, acesta a solicitat tuturor instanţelor din ţară să...
18 mai, 2017
Atacul cibernetic lansat în aprilie asupra Ministerului român de Externe a fostul unul ţintit, care a vizat anumiţi angajaţi. Declaraţia a fost făcută de şeful centrului de securitate informatică de la SRI, anunță Digi24. Acesta mai spune că...
18 mai, 2017
Un număr de 33 de parlamentari europeni, membri ai unor diverse grupuri politice, au transmis miercuri liderilor formațiunilor politice parlamentare românești și președinților Camerei și Senatului o scrisoare deschisă în care solicită  renunțarea la referendumului pe tema redefinirii...
17 mai, 2017
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a recomandat miercuri plenului respingerea solicitării DNA de a-l urmări penal pe Eugen Bejinariu într-unul dintre dosarele Microsoft. Potrivit deputatului Eugen Nicolicea, cel care a propus respingerea pe motiv că semnarea contractelor dezavantajoase...
17 mai, 2017
Comisia Europeană a menționat marți România printre statele membre ale UE cărora le solicită să intensifice ritmul primirii refugiaților, conform cotelor obligatorii decise în septembrie 2015, dar a evidențiat totodată că România se pregătește să preia în scurt...
17 mai, 2017
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat miercuri că a luat decizia desecretizării arhivei Serviciul Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie (SIPA), o arhivă ce a devenit subiectul unor ample controverse publice în ultimele zile. „Am depășit stadiul de intenție...
17 mai, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: