Boeing își extinde colaborarea cu Romaero
Boeing, unul din cei mai mari constructuri de avioane din lume, intenţionează să extindă colaborarea cu compania de stat Romaero, de la care grupul american

Zi încărcată la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde marți s-au judecat mai multe dosare de corupție în care sunt acuzați demnitari importanți :
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm, a anunţat marți că 23 de delegaţi de la 17 companii din România au călătorit la
Legiuitorul este liber să instituie o interdicție cu caracter general care să nu permită unei persoane condamnate să nu poată fi membru al Guvernului, explică
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat marți, după o reuniune a grupurilor parlamentare ale Uniunii, că reprezentanții formațiunii sale nu vor fi prezenți în sala
Peste zece investitori români şi străini ar putea oferte definitive pentru cele nouă pachete de active ale Oltchim, până la termenul limită din 26 iunie.