Vladimir Ionescu

Procurorii militari au deschis un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității cu privire la acțiunile represive și sistematice desfășurate de regimul comunist împotriva participanților la revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov...
14 noiembrie, 2017
Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a refuzat pentru a patra oară Comisia de anchetă parlamentară privind alegerile prezidențiale din 2009, explicând că nu va fi prezentă nici la ședința de miercuri la care a fost invitată. Motivul...
14 noiembrie, 2017
Camera Deputaților a respins marți, cu 170 de voturi pentru, 93 împotrivă și șapte abțineri, cererea șefului statului de reexaminare a legii pentru modificarea Statutului funcționarilor publici. Legea pe care Klaus Iohannis refuzase să o promulge, și care...
14 noiembrie, 2017
Zivkovic Bratislav (foto), comandantul organizației de cetnici din Serbia „Cetniciki Pokret”, a fost declarat marți, de Curtea de Apel București, persoană indezirabilă pentru România, pe o perioadă de 15 ani. Organizație pe care o conduce este cunoscută ca...
14 noiembrie, 2017
Președintele Klaus Iohannis își dorește o justiție independentă și puternică, iar în România nu există un stat paralel, a declarat purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Mădălina Dobrovolschi. Afirmațiile au fost făcute marți, în prima reacție de la...
14 noiembrie, 2017
Liderul Partidului Democrat din Republica Moldova, omul de afaceri Vladimir Plahotniuc, este vizat într-un dosar penal instrumentat în România, de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), potrivit publicației jurnal.md. Vladimir Plahotniuc este acuzat în acest...
14 noiembrie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: