Vladimir Ionescu

Asociaţia Dăruieşte Viaţă a prezentat marţi două rapoarte ce conțin date despre cauzele crizelor repetate de medicamente din România, cu accent pe medicamentele oncologice, și o analiză a cauzelor ce au dus la dispariția de pe piață a acestor...
3 iulie, 2018
​ Plenul Senatului a adoptat marți modificarea Codului Penal, într-o ședință tumultoasă și în care cvorumul a fost asigurat cu ajutorul pe care UDMR l-a acordat coaliției majoritare. Scorul înregistrat a fost: 74 voturi „pentru”, 9 abțineri și 28...
3 iulie, 2018
Romgaz a trimis o notificare administratorului judiciar al Interagro (în insolvență), prin care își exprimă disponibilitatea de a prelua un combinat de îngrăşăminte chimice al acesteia, în contul datoriilor, potrivit unei declarații a lui Liviu Nistoran, preşedintele consiliului de administraţie al...
2 iulie, 2018
Comisia parlamentară comună pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe l-a avizat favorabil luni pe Gabriel Vlase pentru a ocupa funcţia de director al SIE. Membru PSD, el a fost nominalizat pentru acest post de către preşedintele Klaus...
2 iulie, 2018
Președintele Klaus Iohannis a promulgat luni Legea privind prevenirea și combaterea antisemitismului. Legea, iniţiată de un grup de parlamentari din mai multe grupuri parlamentare, prevede pedepse cu închisoare pentru promovarea ideilor antisemite, pentru distribuirea materialelor antisemite și folosirea în...
2 iulie, 2018
Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Radu Ștefan Oprea (foto), a fost audiat, luni, aproximativ două ore, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ). El a refuzat să facă vreo declarație...
2 iulie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: