Produsele din plastic de unică folosință – interzise în UE din 2021
Parlamentul European a aprobat miercuri, cu 560 de voturi pentru, 35 împotrivă și 28 de abțineri, interzicerea din 2021 a produselor din plastic de unică

Pe 26 mai, vor exista secții de votare separate pentru europarlamentare și pentru referendum, a anunțat joi Mircea Drăghici, coordonatorul campaniei PSD pentru alegerea eurodeputaților.
Procurorul general Augustin Lazăr cere Consiliului Superior al Magistraturii să verifice posibile abateri disciplinare comise de procurorul şef adjunct al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din
A eșuat și a doua rundă de negocieri purtată între Parlamentul European și Consiliul UE pentru nominalizarea procurorului – șef al Parchetului European (EPPO), au
Experții Comisiei Europene au refuzat să-și de-a acordul de principiu cerut de Cabinetul Viorica Dăncilă referitor la proiectul de OUG prin care coaliția intenționează modificarea
Un număr de 42 de dosare, cu 335 inculpați, ar trebui să fe rejudecate, dacă Executivul va adopta proiectul de OUG ce va permite contestarea