Vladimir Ionescu

Preşedinele băncii centrale a Germaniei, Jens Weidmann, a avertizat asupra potenţialelor efecte negative pe care un anumit tip de criptomonede, respectiv criptomonedele „stabile” – monede digitale a căror evoluţie este legată de o monedă reală, le-ar putea avea...
22 iunie, 2019
Vechimea medie a parcului auto din România s-a situat la 15.4 ani, în 2018, peste media de 11 ani a Uniunii Europene, potrivit unei analize a Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA). „Recentele date referitoare la evoluţia...
22 iunie, 2019
Vicepremierul Daniel Suciu va candida pentru funcţia de preşedinte executiv al partidului la Congresul extraordinar din data de 29 iunie, a anunţat deputatul, sâmbătă. „Țin la fiecare coleg de-al meu, încă din prima zi în care m-am înscris...
22 iunie, 2019
Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova este acuzat că a bruscat şi a târât pe jos o fetiţă de 8 ani. Aceasta se afla în plasament la o familie din Baia de...
21 iunie, 2019
Procedura de atribuire a contractului de achiziţie a corvetelor multifuncţionale a fost suspendată de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. MinistrulApărării, Gabriel Leș, este nemulțumit pentru că acest lucru va face imposibilă respectarea angajamentului de a aloca...
21 iunie, 2019
Premierul Viorica Dăncilă susține că a reziliat contractul cu consilierii israelieni, potrivit unor declarații făcute pentru Europa Liberă. Colaborarea PSD cu firma de consultanță condusă de Asaf Eisin a început în 2016, la cererea lui Liviu Dragnea. Consultanții...
21 iunie, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: