Mircea Drăghici, trimis în judecată sub acuzația de delapidare a fondurilor publice primite de PSD
Fostul trezorier al PSD Mircea Drăghici a fost trimis în judecată, de DNA, în dosarul de delapidare în care este acuzat că şi-a însuşit 380.000

„Niciun român să nu mai fie bătut de un jandarm atâta timp cât respectă legea”, a declarat Nicolae Moga, joi, în conferința de presă organizată
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin Buică (foto), a anunţat miercuri că, potrivit hotărârii de Guvern, românii din străinătate vor putea vota la primul tur
Rata notelor peste 7 obţinute la titularizare este, înaintea analizării contestațiilor, de 46,86%, mai mică decât cea de anul trecut (47,40%). Anul acesta, Ministerul Educației
UPDATE: Premierul Viorica Dăncilă a informat presa că a semnat decretul de numire a lui Vasile Ciurchea (foto) în poziția de președinte interimar la Casa
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis marţi că statul român trebuie să îi plătească Florentinei Cîrstea, asistenta condamnată în dosarul Maternitatea Giuleşti, despăgubiri