Vladimir Ionescu

Tratamentele care nu sunt disponibile în spitalele de stat din România și pentru care unii dintre pacienți ajung acum în străinătate vor fi decontate în premieră și la clinicile private din țară, dacă sunt disponibile, conform unui proiect...
1 august, 2019
Acţiunile derulate de autorităţile ungare pentru a lupta împotriva corupţiei parlamentarilor şi magistraţilor sunt în continuare „necorespunzătoare”, avertizează Grupul statelor împotriva corupţiei (GRECO), organism al Consiliului Europei. Numai cinci dintre cele 18 recomandări formulate în urmă cu patru...
1 august, 2019
Cazul de la Caracal reprezintă un moment de maximă importanță în relația de bună-credință și respect reciproc dintre statul român și cetățenii săi, consideră 16 organizații civice smenatare ale unei scrisori deschise adresate tuturor instituțiilor implicate în acest...
1 august, 2019
Parchetul General a demarat, joi, un control la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, vizate fiind toate dosarele ce au ca obiect infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal şi viol, soluţionate sau nu începând cu 1...
1 august, 2019
Interzicerea amnistiei și grațierii faptelor de corupție nu se poate introduce în Constituție, întrucât ar pune condamnații vizați într-o situaţie de inferioritate, ceea ce se constituie într-o limitare a demnităţii lor umane. Este motivul pentru care judecătorii CCR...
1 august, 2019
Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, spune că se doreşte ca Serviciul 112 să fie trecut la MAI, de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS). El mai afirmă că este analizată ideea unificării dispecerizării „pentru că am...
1 august, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: