Vladimir Ionescu

Procurorul șef al Parchetului Militar și adjunctul acestuia – generalii cu trei stele Gheorghe Cosneanu și Ion Alexandru – au fost trecuți, joi, în rezervă, prin decret al președintelui Klaus Iohannis. De asemenea, s-a mai pensionat și Gabriel...
19 decembrie, 2019
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea care prevede abrogarea recursului compensatoriu, adoptată de Camera Deputaților pe data de 4 decembrie. Președintele Klaus Iohannis a semnat „decretul privind promulgarea Legii de abrogare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea...
19 decembrie, 2019
Prorectorul Universității „Spiru Haret” a fost reținut de procurorii DIICOT, în dosarul în care miercuri s-au făcut 76 de percheziții, alături de alte cinci persoane, conform oficialilor Direcției Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată, citaţi de Mediafax. Miercuri,...
19 decembrie, 2019
Guvernul a aprobat, miercuri, proiectul bugetului pe 2020 și a măsurilor de corectare a OUG 114, proiecte pe care urmează să își angajeze răspunderea în Parlament, a anunțat șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, potrivit Agerpres. Guvernul a mai...
18 decembrie, 2019
Generațiile Millennials și Z se confruntă cu stări de nesiguranță și pesimism cu privire la evoluția societății, cariera și viitorul lor, conform celui mai recent studiu Deloitte Global Millennial Survey. Studiul arată că generațiile mai tinere se îngrijorează...
18 decembrie, 2019
Judecătoarea Nicoleta Țînț (45 de ani), specializată pe drept penal și considerată o apropiată a Liei Savonea, este noul președinte al Consiliului Superior al Magistraturii. Surse G4Media spun că scorul de miercuri ar fi fost covârșitor în favoarea...
18 decembrie, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: