Raluca Turcan: Calendarul pentru anticipate depinde de „variabilele care apar pe parcurs”
„Calendarul de alegeri anticipate are foarte multe variabile şi PNL este pregătit în momentul de faţă cu toate detaliile în funcţie de variabilele care apar

Republica Cehă a descoperit virusul gripei aviare H5N8 la o fermă avicolă din centrul ţării, primul caz din ultimii trei ani. Testele au confirmat că
Guvernul nu va introduce în acest an o nouă taxă auto pe mașinile second-hand importate, pentru că au dat greș toate celelalte măsuri de acest
Grupul de investiții Abu Dhabi Business Development, controlat de familia regală din Emiratele Arabe Unite, intenționează să cumpere Clubul de fotbal Dinamo București, potrivit unei
România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru că a încălcat dreptul la liberă exprimare al unui protestatar. Acesta a fost
Noile cărţi de identitate vor fi şi carduri de sănătate, a anunțat vineri ministrul de Interne, Marcel Vela. Un regulament al Uniunii Europene obligă autoritățile