Vladimir Ionescu

Franţa şi Germania au părăsit discuţiile referitoare la reforma Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, fiind nemulţumite de încercarea Statelor Unite de va conduce negocierile chiar și în condițiile în care Washingtonul a decis să se retragă din organizație, anunță...
9 august, 2020
Aleksandr Lukaşenko (foto) este convins că va câştiga al şaselea mandat consecutiv de preşedinte al Belarusului, însă Svetlana Tikhanouskaya, fostă profesoară de limba engleză, reprezintă cea mai mare provocare pentru preşedintele supranumit „ultimul dictator al Europei”. Observatorii internaţionali...
9 august, 2020
Judeţele Argeş, Bihor, Buzău, Neamţ, Ialomiţa, Mehedinţi şi Timiş au fost incluse de autorităţile din Germania pe lista zonelor de risc, iar persoanele care intră în ţară din aceste zone, indiferent de cetăţenie, trebuie să prezinte test negativ...
8 august, 2020
Ministerul Finanțelor a anunțat vineri că,  începând de luni, 10 august 2020, se deschide subscripția pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani....
7 august, 2020
Internarea în spital a pacienților cu alte patologii decâd Covid-19 nu trebuie condiționată de testul coronavirus, precizează Avocatul Poporului într-un comunicat de presă. ”Persoanele care reprezintă urgențe medicale sau sunt programate pentru internare, nu trebuie să fie condiționate...
7 august, 2020
Un număr de 1.378 de cazuri COVID-19, din 23.956 de teste efectuate, au fost confirmate în utlimele 24 de ore. Este cel mai mare număr de cazuri noi, într-o singură zi, înregistrat de la debutul epidemiei de coronavirus....
7 august, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: