Vladimir Ionescu

Consiliul Concurenţei a efectuat, miercuri, inspecţii inopinate la sediile companiilor Electrica şi CEZ, suspectând practici anticoncurenţiale în contextul liberalizării pieţei, au declarat, miercuri, pentru Agerpres, surse din sectorul energetic. „Cele două companii sunt suspectate de faptul că ar...
14 aprilie, 2021
Banca Europeană de Investiţii (BEI) a aprobat o finanțare în valoare de 24 milioane euro Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila, din Bucureşti, pentru îmbunătăţirea infrastructurilor de cercetare, academice şi studenţeşti. Împrumutul face parte din cele 100...
14 aprilie, 2021
Începând cu luna aprilie 2021, Romanian Business Leaders (RBL) are un nou Consiliu Director, format din 13 antreprenori și executivi români: Dragoș Petrescu (Președinte, City Grill Restaurants), Mihai Marcu (CEO, Medlife),  Dragoș Neacșu (CEO, GS1 România), Sergiu Neguț (Co-fondator, FintechOS), Felix Pătrășcanu (Owner,...
14 aprilie, 2021
Indicele ZEW al încrederii investitorilor în economia Germaniei a scăzut în mod neașteptat în aprilie, pentru prima dată după patru luni, transmite Reuters. Printre motivele invocate se numără temeri în creștere cu privire la riscul scăderii consumului privat,...
14 aprilie, 2021
Dispută poloneză asupra planului european de relansare – guvernul de la Varșovia a anulat în mod neașteptat planurile de ratificare pe fondul unei diviziuni în cadrul coaliției aflate la putere, scrie Bloomberg. Vicepreședintele Ryszard Terlecki a declarat marți...
14 aprilie, 2021
UPDATE. Administrația Prezidențială a anunțat că președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul de revocare din funcția de membru al Guvernului a domnului Vlad Vasile Voiculescu, ministrul sănătății. Informația inițială: Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu a fost demis miercuri,...
14 aprilie, 2021

Dragoș Petrescu preia președinția RBL

Începând cu luna aprilie 2021, Romanian Business Leaders (RBL) are un nou Consiliu Director, format din 13 antreprenori și executivi români: Dragoș Petrescu (Președinte, City

Dragoș Petrescu preia președinția RBL

Începând cu luna aprilie 2021, Romanian Business Leaders (RBL) are un nou Consiliu Director, format din 13 antreprenori și executivi români: Dragoș Petrescu (Președinte, City

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: