Vladimir Ionescu

Romgaz a reziliat contractul de lucrări pentru construcţia centralei termoelectrice de la Iernut, încheiat cu asocierea formată din Duro Felguera şi Romelectro, întrucât executantul nu a respectat termenul de finalizare. ”În conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2017 şi...
19 iunie, 2021
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind numirea lui Bogdan Chiriţoiu în funcţia de preşedinte al Consiliului Concurenței, anunță Administrația Prezidențială. Este al treilea mandat la conducerea Concurenței obținut de Bogdan Chirițoiu, un mandat ce a devenit...
18 iunie, 2021
Andreas Lier (foto), CEO BASF Romania, a fost ales de către Consiliul Director al AHK România în fruntea Camerei de Comerț germano-române, cea mai mare asociaţie bilaterală din România. Decizia a fost luată în Adunarea Generală a membrilor...
18 iunie, 2021
Sute de foști parlamentari – printre care se numără Adrian Năstase, Petre Roman, Gabriel Oprea și Vasile Blaga – cer în instanță să primească în continuare pensiile speciale, deși acestea au fost desființate în februarie. Cele aproximativ 40...
18 iunie, 2021
Numirile consilierilor locali pe funcții de director făcute prin detașare de primarul general Nicușor Dan au fost contestate de prefectul Capitalei, Alin Stoica, în contencios administrativ. Aceste numiri au fost făcute ilegal prin detașare, întrucât posturile respective nu...
17 iunie, 2021
Conducerile interimare de la Televiziunea Română și Radioul Român au fost numite nelegal, a decis joi CCR, cu unanimitate de voturi. CCR precizează, într-un comunicat, că numirile făcute de Legislativ au încălcat legea 41/1994 privind funcţionarea SRTv şi...
17 iunie, 2021

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: