Vladimir Ionescu

Asumarea de către Guvern, prin memorandum, a proiectului “România Educată”, trebuie urmată imediat de stabilirea calendarului de implementare și de formarea grupului care se va ocupa de aplicare, atrag atenția Consiliul Național al Elevilor (CNE) și Alianța Națională...
13 iulie, 2021
Coaliţia de guvernare a decis îmbunătăţirea legislaţiei în contextul creşterii preţurilor la materialele de construcţii, astfel încât valoarea contractului să fie actualizată în funcţie de aceste creşteri, a anunţat, luni, preşedintele PNL, Ludovic Orban. „Am discutat un subiect...
13 iulie, 2021
Numărul deceselor cauzate de boli ale aparatului respirator a fost, în mai 2021, de 2,2 ori mai mare decât cel înregistrat în luna mai 2020, conform evoluțiilor demografice lunare publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Decesele provocate...
12 iulie, 2021
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, actul normativ care interzice sistarea furnizării de agent termic în perioada sezonului rece și care obligă toți proprietarii să își contorizeze consumurile până la data de 31 decembrie 2021. Șeful statului, anunță...
12 iulie, 2021
Comisia Europeană a decis să înghețe proiectul său privind introducerea unei taxe pe serviciile digitale, pe fondul presiunilor făcute de administrația SUA, a anunțat luni un purtător de cuvânt al executivului european, potrivit Reuters. Administrația SUA nu a...
12 iulie, 2021
Premierul Florin Cîţu a dat asigurări, luni, în debutul Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România, că rectificările bugetare se vor realiza în cadrul Guvernului României, „nu la partid”, atâta vreme cât va deţine funcţia de prim-ministru. „Nicio...
12 iulie, 2021

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: