Vladimir Ionescu

Procentul școlilor și grădinițelor care se vor putea redeschide luni în formatul tradițional, cu prezență la clasă, a urcat la cu aproape 26%, în două zile. Creșterea a fost stimulată de anunțarea deciziei că va fi permisă revenirea...
7 noiembrie, 2021
Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate luni cele 37 de proiecte de investiții pentru care primarul general, Nicușor Dan, dorește să obțină finanțare prin Programul Naţional Anghel Saligny. Suma totală cerută din program este de aproape 7,9 miliarde...
7 noiembrie, 2021
Fitch Ratings a confirmat vineri ratingurile pentru datoria pe termen lung în valută şi monedă locală ale municipiului Bucureşti, perspectivele asociate fiind negative, informează un comunicat al agenţiei de evaluare financiară, scrie Agerpres. Decizia vine după ce, luna...
6 noiembrie, 2021
Rata de vaccinare anti-Covid a deținuților este de 78%, cu 16 puncte procentuale peste cea existentă în rândul  polițiștilor din penitenciare, adică a gardienilor (62%), conform unui comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) transmis vineri. ANP nu...
5 noiembrie, 2021
Este imperios necesară alocarea urgentă a fondurilor pentru achiziționarea vaccinurilor anti-HPV, pentru a nu se ajunge la un nou eșec al programului, avertizează mai multe asociații de medici din România, într-un apel fără precedent adresat guvernanților. Vaccinarea gratuită...
5 noiembrie, 2021
Modalitatea de reluare a cursurilor se decide de către consiliile de administrație ale școlilor, în funcție de rata de vaccinare a personalului existentă în ziua de vineri, conform ordinului comun semnat vineri de ministrul Educației și cel al...
5 noiembrie, 2021

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: