A doua tranșă din PNRR, de 1,9 mld. euro credit, intră în conturile României
În data de 13 ianuarie 2022, odată cu intrarea în vigoare a Acordului de împrumut (Mecanismul de redresare și reziliență) între Comisia Europeană și România,

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a adoptat miercuri măsurile corespunzătoare intrării Capitalei în scenariul roșu, după ce incidența Covid-19 a urcat la
Poliția va fi dotată, în următorii patru ani, cu 15 mii de kituri de monitorizare (brățări electronice), precum și infrastructura hardware și software aferentă, pentru
Creşterea prezenţei militare a SUA în România rămâne un obiectiv important, a declarat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis, la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi
Factura la electricitate a CFR estimată pentru anul acesta va fi de peste trei ori mai mare faţă de cea din 2021, a declarat marți
Ministerul Educației nu renunță la media minimă de 9,50 pentru acordarea burselor de merit ale elevilor, dar este dispus să coboare plafonul dacă situația mediilor