Comisia Europeană va revizui în jos prognoza de creștere a României
Comisia Europeană va revizui în jos prognoza de creștere economică a României, de 4,2% din PIB în 2022, ca urmare a impactului pe care îl

Grupul G7, al principalelor state industrializate, a respins luni cererea Rusiei ca gazul exportat să îi fie plătit în ruble, a declarat luni ministrul german
Roman Abramovici și alți doi participanți la una dintre rundele de negocieri de pace Rusia – Ucraina sunt suspectați că au fost expuși la substanțe
Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) a făcut precizări oficiale, luni, privind actuala situaţie locativă a fostului preşedinte Traian Băsescu. Regia a anunțat
Nu este pentru prima oară când Germania se plasează de partea greșită a istoriei. De aceea, scrie Politico, nu ar trebui să surprindă pe nimeni
Azomureș ar putea relua producția de îngrășăminte odată cu lansarea pachetului european de sprijin pentru industriile energo-intensive, transmite compania, a cărei activitate a fost puternic