Turismul din Grecia, afectat de război
Turismul din Grecia, unul dintre cele mai importante motoare ale economiei elene, ar putea fi puternic afectat de războiul din Ucraina – pe de o

Camioanele care transportă marfă din Ucraina au făcut o coloană de 17 km la Vama Siret. Închiderea portului Odessa la Marea Neagră a redirecționat exporturile,
Clienții vor primi compensații de la distribuitorii de electricitate, dacă nu li se citesc contoarele conform termenelor legale, potrivit unui ordin al Autorității de Reglementare
Nivelul ridicat de activitate din piața investițiilor imobiliare în prima parte a acestui an indică faptul că volumul total al investițiilor în România ar putea
Soldaţi ucraineni răniţi în lupte sunt aduşi la spitale poloneze pentru tratament, a afirmat premierul polonez Mateusz Morawiecki, citat de Euractiv. De la începutul invaziei
Fostul lider sindical de la metrou, Ion Rădoi, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție. În dosarul deschis după greva ilegală de acum un