Victor Bratu

Sorinel Ciobanu, fost şef al aeroporturilor Băneasa şi Otopeni, cercetat în trecut de DNA pentru abuz în serviciu, a fost numit director general interimar al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează aerogările Capitalei. Decizia a fost luată...
31 mai, 2014
Reprezentantul la Bucureşti al Fondului Monetar Internaţional, uruguaianul Guillermo Tolosa, a declarat joi că economia României va reveni în 2014 la un nivel similar perioadei premergătoare crizei economice, dar că ritmul de recuperare este mai lent decât în...
30 mai, 2014
După o primă tentativă nereuşită, miercuri, Adunarea Generală a Acţionarilor CN Aeroporturi Bucureşti a demis joi Consiliul de Administraţie. La reuniunea care a decis revocarea celor 5 membri ai Consiliului a participat şi ministrul Dan Şova, au declarat...
29 mai, 2014
Prim-vicepreşedintele demisionar al PNL, Klaus Iohannis, a anunţat, miercuri, că va candida la preşedinţia PNL la Congresul extraordinar. Şi preşedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a făcut miercuri, separat, un anunţ legat de preşedinţia PNL, spunând că nu...
28 mai, 2014
Două idei desprinse din analizele cursdeguvernare.ro care premerg conferinţa „Economia: de la made in România la made by România”, organizată pe 3 iunie: 1. România are nevoie de mai multe branduri naţionale pentru a-şi menţine trendul economic sustenabil...
28 mai, 2014
Primarul municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan, este urmărit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru folosire a influenţei sau a autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau...
28 mai, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: