Victor Bratu

Noi confruntări intense între forţele ucrainene şi separatiştii proruşi au fost semnalate marţi la periferia oraşului Doneţk, principalul fief al insurgenţilor aflat sub un asediu aproape total, în condiţiile în care Kievul le-a cerut civililor să părăsească zona....
5 august, 2014
Autorităţile elveţiene au adăugat 26 de persoane pe lista prin care au fost instituite măsuri împotriva celor responsabili de declanşarea crizei din Ucraina, a anunţat, marţi, Ministerul elveţian al Economiei. De asemenea, 18 firme sau organizaţii sunt vizate...
5 august, 2014
USL are de achitat, din 2012, datorii care depăşesc suma de 2.200.000 de euro, au precizat, marţi, pentru Mediafax, surse din Ministerul de Finanţe. Sursele menţionate citează bilanţul contabil depus de USL, potrivit prevederilor legale. Datoriile de peste...
5 august, 2014
Preşedintele PNL Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că a dat în judecată guvernul, pentru anularea Ordonanţei 45 din 2014, care modifică legislaţia privind organizarea alegerilor prezidenţiale Ordonanţa 45 introduce posibilitatea de a se vota oriunde în ţară, pe...
5 august, 2014
UniCredit Ţiriac Bank S.A. (“UniCredit Ţiriac Bank”) şi The Royal Bank of Scotland plc, Edinburgh, Sucursala România (“RBS România”) au semnat un acord pentru preluarea clienţilor Corporate ai RBS România de către UniCredit Ţiriac Bank. Tranzacţia vizează un...
5 august, 2014
Ministerul Muncii a publicat marţi pe site-ul instituţiei proiectul de lege privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii- o amnistie fiscală pentru pensionarii care, ca urmare a interpretărilor neunitare ale legii, au încasat pensii...
5 august, 2014

Ucraina / Doneţk sub asediu

Noi confruntări intense între forţele ucrainene şi separatiştii proruşi au fost semnalate marţi la periferia oraşului Doneţk, principalul fief al insurgenţilor aflat sub un asediu

Ucraina / Doneţk sub asediu

Noi confruntări intense între forţele ucrainene şi separatiştii proruşi au fost semnalate marţi la periferia oraşului Doneţk, principalul fief al insurgenţilor aflat sub un asediu

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: